Mai crezi?

Mai crezi că mai exist ca nume
În vatra plină de candoare,
De tot mă-ntrebi cînd îţi voi spune
Ce boală am şi ce mă doare?

Mai crezi că unanim e totul,
Că plîng mereu atunci cînd rîd,
Şi voi aprinde iarăşi focul
Cu gîndul caraghios şi hîd?

Mai crezi că acordat-am bine
Vioara-n cîntul vieţii mele,
Şi de la mine pîn’ la tine
E tot atît ca pîn’ la stele?

Mai crezi că spus-am amăgire
Cu gîndul numai la trecut,
Şi mi-aş purta ca împlinire
Credinţa mea-n necunoscut?

Mai crezi? Eu nu mai cred nimica,
Pun pasul peste ape-n ape,
Şi am curaj cît încă frica
Îmi dă tîrcoale pe aproape.

Ce să mai cred? Nu am ce crede,
Am spus tot ce aveam de spus,
Şi am rămas să nu pot vede
Că mîine-i şoapta ce s-a dus!

Mai crezi, să cred în ce nu este,
Să cred în vifor, în furtună,
Să cred în basm şi în poveste,
Să cred în soare şi în lună!

Apoi, de crezi, mă şi ascultă,
Şi dacă poţi mă înţelege,
Cînd toată lumea mă insultă,
Eu cred a lacrimilor lege.