Răvaş

Un dor cu tristeţe şi jale
Azi semăn pe fapta din urmă,
Dar uite ce ceaţă-i pe cale
Şi gîndul speranţa îmi curmă.
Şi iar se aude un bucium,
Destinul mi-arată trecutul,
E iar bătălie şi zbucium,
Se sfarmă în pumn infinitul.

Priveşte cum taina poverii
De astăzi dă iama întruna,
În şoaptă mă-nchin primăverii
Cu gînd de-a mai fi totdeauna.
Trăind şi iubind teama veche,
Dau glas răzvrătirii din mine,
Sînt multe ce nu au pereche
Şi multe sînt astăzi ruine.

Ce bine că noaptea mă cheamă
Şi-mi spune că-i ultima dată,
Şi totuşi îmi e încă teamă
De noaptea aceasta-nstelată.
De-i ultima seară, prin fapte,
Dă-mi tainic sărutul tău rece,
E vifor sălbatic şi-i noapte,
Izvoarele vor să se-nece.

Furiş cată noaptea iubirea
Şi luna se pune să plîngă,
În toate-mplineşti amăgirea
Iar sufletul stă să se frîngă.
Degeaba dăm foc la lumină,
Răsare aceeaşi robie,
Şi ziua aceasta-i senină,
Doar norul de ploaie adie.

În şoapta mea, Crivăţ întruna,
Şi beznă străluce în zare,
Adio, şi-mi eşti totdeauna
Speranţa cea fără crezare.
Dă-mi mîna să-ţi strîng amintirea,
Căldură să-ţi dărui din moarte,
Azi noi împletit-am nefirea
Şi mergem stingheri mai departe.

Cît gîndul veghează venirea,
Eu ochii-i închid pe vecie,
Rămîne să plîngă iubirea
Cînd vîntul de toamnă-o s-adie.
Prin umbra ascunsă de mine,
Am totul şi cartea-i pe faţă,
Mereu tu rămîi, pentru tine,
Aceeaşi tirană măreaţă.

Dă foc veşniciei de aur
Cît încă mai eşti o credinţă,
E drumul meu plin de coclauri,
Dar tot te mai cred biruinţă.
Te ştiu adormire şi zvîcnet
Pe ultimul trăsnet de vară,
Şi încă mai port pe-al meu suflet
Sentinţa din ultima seară.

Pe lacrima ştearsă de sfinţii
Ce stau lîngă mine, cu tine,
Ne blestemă azi şi părinţii,
Că totuşi a fost foarte bine.
Dar încă rostit-am deodată
Blestem şi credinţă de moarte,
Chiar dragostea noastră uitată
În mine şi-n tine ne-mparte.

În ochii mei negri de ciudă
Tot cerul îmi plînge cu stele,
Ce muncă-n zadar şi ce trudă,
Şi vorbe sînt visele mele.
Ce bine că totuşi spre seară
Un gînd răvăşit ne mai cheamă,
Acum că e iar primăvară
De iarna trecută mi-e teamă.

Cu mîna întinsă, de pază,
Citim un răvaş anonim,
E ceaţă pe ultima rază
Şi noaptea în noi o simţim.
Cu mîna întinsă, în şoapte,
O ultimă noapte trăim,
Atît a rămas, doar o noapte,
Dar nu mai putem s-o-mpărţim.